Recenzie „Mănâncă, roagă-te, iubește” de Elizabeth Gilbert

S-a terminat vacanța și pentru mine, și am revenit serioasă la treabă, am multe articole în pregătire și multă determinare, așa că blogul se va bucura de ceva mai multă prosperitate față de săptămânile trecute.

Pentru azi v-am pregătit o copertă mai primăvăratică, mai veselă, și o călătorie prin locuri noi, deși au trecut mai bine de zece ani de la lansarea cărții.

Photo 24.02.2017, 17 54 21.jpg

Pe la sfârșitul lunii octombire a anului trecut, aveam poftă de o lectură mai inspirațională, motivațională sau cum vreți să o numiți. Îmi doream ceva fără o acțiune prea amplă, fără o multitudine de personaje, dar nu știam exact ce. Eram în Oradea, și pentru că am strâmbat din nas la toate titlurile pe care le aveam cu mine, am făcut o plimbare până la Librăria Humanitas, în căutarea luminiței de la capătul tunelului. Și după vreo două ore în care am răsfoit zeci de cărți, ta-daaa…Nici nu am stat pe gânduri, îmi doream demult să o citesc.

În final pot spune că a fost o alegere bună, i-am oferit trei steluțe pe Goodreads. Cartea a fost și ecranizată (Eat, Pray, Love), având-o în rol principal pe Julia Roberts. Eu încă nu am văzut filmul, dar am auzit lucruri bune despre el.

În cazul în care ați citit-o deja și v-a plăcut, există și o continuare a poveștii, care tradusă în limba română se numește cam așa: „Și am spus da. O poveste de iubire”.

Photo 24.02.2017, 18 00 06.jpg

Elizabeth Gilberth, sau Liz, cum o regăsim în carte, este o scriitoare americană care a transformat memoriile ei de pe parcusul unui an, în această carte „fenomen”.

Făcând o paranteză, poate ați văzut în ultimul timp poze prin social media cu o carte scrisă tot de ea, și anume „Lecții de magie. Cum să îți cultivi creativitatea”, care se pare că se bucură de un mare succes. Nu am apucat să o frunzăresc încă, dar când va fi am să scriu, desigur, o recenzie. Poate la ediția aniversară de 10 ani, haha.

Photo 24.02.2017, 18 02 24.jpg

Așadar, povestea o urmărește pe Liz la vârsta de 30 ani, care deși ar părea să aibă tot ce își poate dori o femeie la vârsta ei, se simte prinsă într-o căsnicie nefericită, neștiind ce să facă. Găsește curajul să iasă din asta, însă fără a știi că o așteaptă un divorț lung, obositor, și nu în ultimul rând, costisitor.

Viața ei nu devine mai bună nici după despărțire, continuând să sufere de anxietate și depresie, și realizând că se află din nou într-o relație toxică, dar de data aceasta cu un actor.

Pentru a-și redobândi echilibrul interior, protagonista pleacă pe parcusul unui an într-o călătorie care se împarte în mod egal între Italia, India și Indonezia. Un alt motiv care stă la baza deciziei sale de a face această călătorie constă în prezicerea unui vrac bătrân din Indonezia, care îi înfățișează anumite lucruri cu privire la viitorul ei și care încep să se îndeplinească, determinând-o să își urmeze planul.

În Italia se bucură de gastronomie, artă, peisaje, învață limba italiană și reușește să renunțe la antidepresive. În India învață să mediteze, devine mai calmă și mai stăpână pe sine. În Indonezia se oferă să îl ajute pe vraciul bătrân care îi făcuse prezicerea înainte, își face prieteni și începe să simtă iar bucuria vieții.

Photo 24.02.2017, 18 05 22.jpg

Cartea m-a lăsat cu o dorință de a vizita o parte din locurile prin care a trecut ea. Dacă mă gândesc mai bine, poate fi folositoare și ca și ghid de călătorie datorită faptului că dă indicații cu privire la locuri de vizitat, restaurante și alte detalii importante.

Dacă vă place să călătoriți și dacă v-ar face o plăcere vinovată să citiți jurnalul cuiva, vă recomand cu drag această carte. Se citește repede și ușor, și nu cred că veți avea dificultăți să o găsiți.

Și dacă tot vorbim de călătorii, data viitoare am să povestesc despre ieșirea mea de la Cavnic de Dragobete. Deci cum s-ar zice, stați pe-aproape.

M-am hotărât să fiu mai prezentă pe social media, mai ales pe Instagram, unde oricum postez zilnic la Insta stories, dar și pe Facebook.

 

To many more…

finish.jpg

Advertisements

4 thoughts on “Recenzie „Mănâncă, roagă-te, iubește” de Elizabeth Gilbert

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s